Am ales să redau postarea Carolinei întrucât m-a impresionat mult. Este despre experiența ei la cursul „Folosirea inteligenței artificiale în business”, din data de 13 Septembrie:
„Urmează un text super lung și-mi cer scuze pentru asta. Aș putea să-l rog pe Chat-GPT să-l scurteze, dar care ar mai fi scopul? Așa că înarmați-vă cu răbdare și curiozitate și hai să-i dăm drumul.
N-am mai vorbit de mult pe aici de oamenii faini pe care mi-i așează Universul în cale. Iar după toate relele care se întâmplă de prea multe luni încoace în lume, când apare câte un bine făcut, o speranță că am putea avea un viitor mai bun, e musai, musai, să scoatem binele ăsta la lumină, să așezăm reflectoarele pe el, să știe toată lumea că se poate și altfel.
Scriu această postare direct din mine, fără intervenții „externe” și „artificiale”, oricât de inteligente ar fi ele. E o postare mai mult emoțională decât rațională, pentru că e bine, din când în când, să aducem și un pic de umanitate în structuri raționale și să descriem și experiențe, nu doar să punem pe foaie o listă de tehnicalități.
Recunosc, după ce mi-am așezat în ultima vreme prea mult creativitatea în mâna AI-ului, simt că mi-am ieșit un pic din mână, dar gura asta de aer proaspăt pe care o simt, zic eu că mă va ajuta să duc textul ăsta până la capăt fără să îi cer ajutor nici lui Claudiu (Claude), nici lui „Groot” (Grok) sau clasicului R2D2 al AI-ului (GPT). Și hei, să nu mă criticați că le-am dat porecle, e felul meu prin care umanizez artificialul, deși cam merit criticată, pentru că ieri am aflat, printre altele, că nu e bine să-l umanizăm pe nenea AI.
Dar să intru-n pâine, că nu scriu cărți pe aici.
Ieri am participat la un eveniment atipic. Primul curs hibrid la care am fost vreodată. Și voi vorbi despre el din postura de participant online (pentru că ai mei colegi din offline deja au povestit puțin despre experiența lor, la cald). Îmi voi descrie experiența pe puncte, ca să nu ne pierdem prea ușor prin metafore, comparații și lungiri de paranteze (good joke, haha).
Cursul: AI în Business.
Data: 13.09.2025
Durata: de la 9:00 la 17:00 (maraton cum s-ar zice).
1. Experiența hibrid:
A fost… ciudată. Dar de o ciudățenie plăcută. Clar a cântărit foarte mult și trainerul (voi vorbi imediat despre el), dar m-am simțit acolo, printre colegii din sală, chiar dacă eram la 107 km de ei.
Să ne înțelegem (și nu e o scuză, o zic pentru context). Pandemia a avut un efect atât de nasol asupra mea (cum a avut și asupra multora, de altfel), încât eu încă nu am reușit să ies complet din carapacea anxietății. Ies din casă foarte, foarte rar, și doar pentru strictul necesar.
În timp ce lumea a revenit la normal (un normal… atipic, dar normal), eu încă sunt în pandemie. Și nu, nu mi-e frică de viruși. Ci, mai degrabă, de mine însămi.
Așa că dintr-o comoditate distructivă, de fiecare dată când mi se permite oportunitatea de a face ceva, orice, online, mă bag. Dacă ar fi fost doar fizic… nu prea cred că aș fi participat și aș fi pierdut o oportunitate imensă să învăț despre mine un lucru important. Că sunt pregătită să ies în lume.
Cursul ăsta, așa cum a fost format, mi-a deschis o poftă nebună să socializez, să fac networking offline, să… fiu afară. În pauzele din timpul cursului, priveam cu o poftă nebună cum colegii din sală se conectau și brusc, s-a trezit în mine dorința asta de a reveni la cine eram eu acum 5 ani. O ființă căreia nu îi este frică să iasă din casă și să lase viața să o surprindă.
Am ținut morțiș să scriu asta pentru că pentru mine, acest curs nu a fost doar un spațiu de învățare profesională, ci și personală. Și simt în mine o bucurie atât de imensă, mă simt eliberată, simt că pot, în sfârșit, să ies din nou afară la joacă.
Nu știu dacă vă puteți imagina cum se simte asta pentru un anxios care iese din casă o dată pe lună. Poate nici nu vă puteți imagina cum e să stai atâta în casă. Dar vă zic, e… dureros. N-ai aer, e distrugător de creativitate. Eu, care acum 5 ani atingeam frunze și flori și scoteam texte din mine doar plimbându-mă pe străzi îmbâcsite, scoțând din ele ce e mai frumos, ajunsesem la polul opus, ascunsă între 4 pereți.
Să nu mă vadă nimeni, să nu mă știe nimeni. Eu credeam că mă protejez, că așa-s eu, că abia acum m-am descoperit. Când colo, mă limitam. Grav!
2. Structura cursului:
Doamne ferește și apără, m-am simțit ca un copil care acum învață să deseneze. Nu știu voi, dar eu am iubit școala din tot sufletul meu. Nu am să zic acum de ce.
Cel mai mult m-a atras la școală orele alea atipice în care ieșeam în curtea școlii și învățam lecții de viață practice, transformate în metafore. No… cursul ăsta fix asta a fost.
Am participat la multe cursuri tehnice în ultimii ani. Unele s-au așezat bine în mine, informațiile de acolo încă le aplic în viața reală. Altele, de o rigiditate absurdă, le-am trecut la categoria: „eșec financiar”. Nu s-au lipit, ba chiar m-au frustrat și nu din cauza banilor, ci pentru că simt că mi-au rănit sufletul prin rigiditatea lor.
Și azi, pot spune, pentru prima dată, că tot ce s-a întâmplat ieri s-a lipit perfect de mine. Atmosfera a fost extraordinară. Încă din primele minute am reușit să mă scutur de anxietate și să mă detașez. M-am simțit într-un spațiu safe, înconjurată de oameni cool, care-s acolo să învețe prin joacă. Raaar, foarte rar mai găsești așa ceva.
În fuga după bani, multe cursuri tehnice s-au transformat într-un: „vii, îți predau, poate te și pun să faci niște exerciții, apoi pleci”. Aici nu, nu a fost așa. Aici a fost pe bune, eram toți acolo, conectați 100%, dornici de învățare, dar fără rigiditate, ci relaxați. S-a râs mult. Ne-am jucat, ne-am pus creativitatea la muncă, am făcut bâză și… am râs. Mult. – v-am mai zis, da?
3. Calitatea informațiilor:
Lucrez cu AI de ceva timp, forjat la maxim și testat limitele însă la nivel începător. Aveam în mine deja niște bune practici, cunoșteam în mare etica bunului simț, dar nu aveam structură, nu aveam… teoria.
Pentru mine, nu pot să spun că cursul acesta a fost ceva… nou. În schimb, a fost altceva. Mi-a așezat claritate în ceea ce știam deja, a venit și cu niște informații în plus și, mai ales, a așezat terenul pentru pașii următori. Pentru că la fel ca orice alt utilizator de AI, îl foloseam haotic, fără o structură sau vreun scop pe termen lung în minte.
De aceea, acesta e cel mai bun curs de introducere în AI. Nu doar în business, ci și la modul general. Și așa cum am scris și în feedback-ul de la final, cursul ăsta, exact așa cum a fost ieri, ar trebui să devină obligatoriu pentru toată lumea, indiferent că-s adolescenți, oameni care au folosit AI-ul doar o dată în viață sau (mai ales), oameni care l-au transformat în confidentul lor, cel mai bun prieten și terapeut.
Lumea în care ne scăldăm acum e extrem de periculoasă. Încrederea pe care ne-o punem orbește în AI trebuie să dispară. Să înțelegem că AI-ul nu e uman, că greșește (grav) și că va greși în continuare oricât de avansat ar fi să devină. Că AI-ul nu înlocuiește gândirea, ci e doar o ustensilă care, folosită greșit sau prea mult, duce la greșeli ireparabile. Că poate tu ești bine intenționat în utilizarea lui (indiferent că ești business sau persoană fizică), că ai valori și principii sănătoase, dar necunoscându-i limitele, să cazi în capcana discriminării, a rasismului, a încălcării dreptului la viață privată (atât a ta, cât și a altora).
E un calculator. De fapt, nici măcar. E doar o ustensilă intermediară între date și om. Pentru că la final, tot omul e cel care vine să pună mâna. Prin creativitate, rațiune, empatie, atenție la detalii, raționalizare umană, imput cultural, logică și emoții pe care un AI, oricât de evoluat ar fi, nu le va putea mima niciodată perfect, darămite să le „simtă”.
4. Trainerul (Tudor, scuze că te-am lăsat la final, dar așa-s eu, las ce e mai important la final, să rămână proaspăt în minte)
Am ajuns la partea mea preferată și sper că ați ajuns și voi până aici.
Îl cunosc pe Tudor Galos de mult timp, dar nu am avut niciodată oportunitatea să particip la cursurile lui. Cumva, erau departe de mine (nu fizic, ci… cultural oarecum). Așa cum le prezintă el în online, păreau cam… elitiste. Sau poate mi-am făcut eu filme, dar așa le-am văzut.
Când vine vorba de comunicare în online sau scris, parcă, parcă, ar mai fi de lucru acolo. Și e de înțeles. Nu e scrib creativ, e pe tehnic, pragmatic și rațional etic.
În viața reală, e o bomboană de om, dar nu l-am văzut niciodată (pe bune) într-un mediu profesional, deci înainte să intru la curs, mă așteptam la scorțoșenia specifică oamenilor care fac cursuri „tehnice” bazate pe multe date și cifre. Însă, surpriză. A fost OM.
Pentru mine, dacă ar fi să compar toate cursurile la care am participat în ultimii 7 ani, Tudor a fost singurul care a reușit să țină sala (online și offline) „trează” timp de 8 ore – lucru mare să ții și online-ul și offline-ul conectat, în special pe un subiect greu, cum e AI-ul.
Un trainer, coach, „prezentator” de cursuri, facilitator, trebuie să aibă niște abilități pe care foarte puțini le au. Iar Tudor le are. E carismatic, știe să te relaxeze, să creeze acel spațiu safe pe care majoritatea „trainerilor” îl promit, dar eșuează să îl livreze. E relaxat, e pus pe șotii, nu face urât dacă deraiem, din contră, ne provoacă să gândim și să fim acolo, prezenți. Pe scurt, nu taie aripi. Te lasă să fii copil, să greșești, nu te simți într-o competiție cu colegii tăi de curs, lucru care cântărește maxim în asimilarea informațiilor.
Ieri m-am simțit că-s în tribul meu de învățare. Că mi-am găsit un loc în lumea asta mare și diversă, chiar dacă nu am reușit să ies cu totul din carapacea mea. Rar am simțit asta. Apartenența. Că-s unde trebuie ca mod de învățare. Că vreau să continui, să aflu și mai mult, să aprofundez.
Așa că am să închei acest text lung pe care nimeni nu o să îl citească până la capăt, cu o întrebare pe care am pus-o și în formularul de feedback. „What’s the next step?” Pentru că mai vreau!
Și sper să vreți și voi, să mergeți la Tudor și să îl trageți de mânecă să mai facă, pentru că nu știu cum se desfășoară cursurile lui din companii, dar știu că în cursurile „externe”, face o treabă excelentă. Rar ne e dat să vedem un „dascăl” născut să „dăscălească”. Iar Tudor e, pentru mine, unul dintre ei. Omul la care te duci doar cu curiozitatea în traistă, că-n rest se îngrijește el de restul.
Mulțumesc pentru tot, Tudor! Sunt recunoscătoare!”
Da, mergem înainte. Da, tot înainte!
